Biserica ortodoxă Blăjenii de Jos

Biserica ortodoxă Blăjenii de Jos

Biserica ortodoxă Blăjenii de Jos După datele și scriptele găsite la Parohia Blăjenii de Jos, clădirea fostei biserici cu hramul "Sfinții Arhangheli" a fost sfințită de Dionisie Novacovici, episcopul Budei, în anul 1768 după data menționată pe un Sfânt Artimis. Biserica a fost zidită din cărămidă şi a fost acoperită cu şindrilă, stilul fiind al bisericilor vechi romanice. Încă din anul 1909 s-au făcut încercări de a se edifica un nou locaş de închinare, de slujire pentru credincioşii din sat,dar acest lucru s-a realizat numai în anul 1986.


Între anii 1986-1992, sub păstorirea preotului I. Vasile Vultur și prin eforturile deosebite ale credincioșilor din parohie se reușește construirea unei frumoase biserici noi , care a fost sfințită la data de 30 august 1992 de către P.S.S. Dr. Irineu Pop Bistrițeanul - episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului , Feleacului și Clujului.
Biserica ortodoxă Blăjenii de Jos, este construită sub formă de navă, din beton şi cărămidă, acoperită cu tablă zincată. În interior este împodobită cu o frumoasă pictură în tehnica frescă şi cu mobilier din lemn de stejar sculptat

 

Înapoi